Scrisoare către fiica mea (Te-am condamnat să trăieşti într-o ţară în care doar curvele şi hoţii mai au loc în grila de valori, fiind modele de succes promovate pe toate canalele de informaţii)

Tu nu ai greşit cu nimic copilă! Poate am greşit doar eu, sau poate am fost prea egoist şi m-am gândit doar la bucuria sufletului meu. Zâmbetul şi gânguritul tău m-au orbit. Primele tale cuvinte m-au făcut să nu aud nimic şi să nu privesc în jur. Da! Am fost egoist şi pentru asta, acum cât nu înţelegi încă ce se întâmplă în jurul tău, îmi cer scuze!

1374942_640830105961587_571206881_n

Te-am condamnat fără să ai nicio vină să trăieşti într-o ţară fără niciun viitor. Să aparţii unui popor care-şi neagă valorile şi pentru care lenea şi hoţia sunt considerate virtuţi. Să nu te integrezi copila mea în lumea asta mincinoasă! Să nu crezi în falsele valori pe care ţi le va scoate în faţă, zi de zi, ceas de ceas, această naţie alterată! Nu e vina ta, cum nu e vina multor români cinstiţi că nicăieri în lume nu suntem bine primiţi. Că ne umilim încă pe la ambasade să cerşim viză spre lumea civilizată. Că în Europa oamenii îşi bagă adânc mâinile în buzunare când aud că suntem români. Te-am condamnat copila mea să trăieşti într-o ţară în care doar curvele şi hoţii mai au loc în grila de valori, fiind modele de succes promovate pe toate canalele de informaţii. Tu să ştii că nu ăsta e drumul spre succes! La grădiniţă şi la şcoală te vor învăţa de ce trebuie să fii mândră că eşti româncă. Nu e nicio mândrie să aparţii unei naţii. Fii mândră că eşti cinstită, că eşti deşteaptă. Fii mândră dacă faci ceva în viaţă pe puterile tale, cinstit şi corect. Fii mândră pentru ceea ce faci, nu pentru ceea ce eşti! În fond a fost voinţa hazardului să te naşti în România. Şi nu văd de ce ar trebui să fii mândră pentru asta.

Tu nu ai nicio vină că în jurul tău lumea nu zâmbeşte, că faci parte dintr-o naţie paradoxală, tristă în gândire şi vulgară în manifestare. Tu nu trebuie să crezi că manelele reprezintă singura şi unica formă de distracţie şi că lumea este croită după modelul de viaţă al ţiganilor. Copila mea! Noi nu avem casă cu turnuleţe şi nici nu ne îngropăm morţii în cavouri uriaşe de marmură şi în limuzine în loc de sicriu. Nu asta este normalitatea, nu asta este civilizaţia, nu acestea sunt valorile lumii în care mi-aş dori să trăieşti. Iartă-mă copilă că te-am condamnat să trăieşti în această ţară minunată, dar care se autodistruge prin oamenii săi. Eşti încă mică. Mi-e frică însă pentru ce are să se întâmple aici când vei fi mare. Mi-e frică pentru viitorul tău şi viitorul acestei ţări. Pe tine te rog, te implor, să pleci de aici. Cât mai departe. Într-o lume civilizată, unde oamenii se iubesc, unde respectă cinstea, onoarea şi munca. Tu vei pleca! Dar România nu are unde să plece. România se va autodistruge sub povara unui popor din ce în ce mai leneş, mai lipsit de cultură şi mai tupeist. Veţi fi prea puţini copilă! Nu veţi putea salva România. Du-te! Dar nu uita niciodată că eşti dintr-o ţară binecuvântată de Dumnezeu şi distrusă de oameni...

sursa: Sare’n Ochi

Să protestăm împotriva ACTA …Stop ACTA !

ACTA   ( Anti-Counterfeiting Trade Agreement  – Tratatului Comercial Anti-Contrafacere ) este un acord multilateral care propune o serie de standarde internationale pentru aplicarea drepturilor de proprietate intelectuala. Acordul, negociat de catre un numar redus de tari, in coordonare cu anumite segmente ale industriei, este controversat atat din punct de vedere al procesului de elaborare, cat si in ceea ce priveste continutul sau. 

Astfel, acordul va avea implicatii majore pentru libertatea de exprimare, accesul la cultura si viata privata, va afecta comertul international si va reprezenta un obstacol in calea inovarii. Diverse state membre ale Uniunii Europene incep in aceasta perioada procesul de ratificare a ACTA, multe dintre ele subestimand insa semnificatia acestei propuneri.

Semnati petitia: http://www.avaaz.org/en/eu_save_the_internet/?fp

Un nou virus: ataca PC-ul la deschiderea mail-ului

Un nou tip de virusi informatici ameninta computerele din intreaga lume, fara ca utilizatorii sa deschida fisierele atasate unui e-mail.
….
Virusii sunt atasati unor e-mail-uri, singurul mesaj pe care utilizatorul il primeste fiind „loading / se incarca”.
 In momentul in care utilizatorul incearca sa deschida e-mailul,virusul incepe sa se descarce, atacand computerul. E-mailurile in sine nu sunt virusate, asa ca nu vor fi detectate de antivirusi.
 Expertii in securitatea pe internet sunt de parere ca acest tip de virus este extrem de periculos: „Acest tip de virusi afecteaza si utilizatorii precauti, care nu ar deschide niciodata un atasament sau link necunoscut”.
 Virusii creati pana acum necesitau intrarea pe un link sau deschiderea unui atasament pentru a infecta computerele.
 Noua generatie de virusi apar sub forma unor e-mailuri care descarca automat fisiere infectate atunci cand e-mailurile sunt deschise.
 Companiile de securitate avertizeaza utilizatorii sa seteze optiunile de securitate ale computerelor la nivel maxim si sa descarce ultima versiune a browser-ului de internet, pentru a fi protejati de noul tip de virus.
Sursa: TehnoPOL

1 Decembrie – Ziua Națională a României

Cu ocazia zilei de 1 Decembrie 2010 le doresc un sincer LA MULTI ANI tuturor ROMANILOR !!!

„…Marea Unire din 1918 a fost și rãmâne pagina cea mai sublimã a istoriei românești. Mãreția ei stã în faptul cã desãvârșirea unitãții naționale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istoricã a întregii națiuni române, realizatã într-un elan țâșnit cu putere din strãfundurile conștiinței unitãții neamului, un elan controlat de fruntașii politici, pentru a-l cãlãuzi cu inteligențã politicã remarcabilã spre țelul dorit. […]

…Nu o victorie militarã a stat la temelia României Mari, ci actul de voințã al națiunii române de a-și da armãtura teritorial-instituționalã care este statul național.[…]
O necesitate istoricã – națiunea trebuie sã trãiascã într-un stat național – s-a dovedit mai puternicã decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetențã, și, punând în mișcare națiunea, i-a dat acea forțã uriașã ca peste toate adversitãțile sã dea viațã aspirației sale: statul național.”

La mulți ani Romania! La mulți ani prieteni! La mulți ani români de pretutindeni!

Definitii noi extrase din Moldovian DEX 2010

In „dictionarul” care circula intre internauti pentru a se intelege cu moldovenii gasim cativa termeni care au alt inteles decat cel din DEX .

…………………………….

PRUDENT = pasta de dinti cu extras de prune
MONOLOG = olog de un picior
BIOLOG = olog de ambele picioare
SEXOLOG = olog de 6 picioare (de ex. miriapod sexolog)
MANIPULARE = manevrarea penisului cu ajutorul mâinilor
ATÂTAT = fara sâni
AMÂNAT = fara mâini
ÎNCHINARE = transport catre China
ÎNVINUIRE = procesul de fermentare a mustului
ÎNFOCARE = transformare în foca
APOI = apa mare
ABUZ = fara buze
GHINIOANE = varianta moldoveneasca pentru ardelenescul „Bine,Ioane”
ÎMPRASTIERE = rezultatul procesului prin care betivii se fac prastie
PATEU = pateu din carne de rata
BIZAR = zar dublu
MACEL = mac mic
MICROSCOP= scop marunt
ÎNVIORAT = Prevazut cu vioara
TZURTZUR = sunetul soneriei
LESINA = pe unde merge „le tren”
BATALION = fratele lui BATAL VASILE
SOIOS = de soi
EVADAT = raspuns la intrebarea „cine ti-a dat mar, Adam ?”
TRACTOR = actor cu mult trac
SCARABEU = cetatean ce locieste la scara „B”
MERITORIU = teritoriul ocupat de livada de meri
PAPAMOBIL = denumirea procedeului de sustragere a telefonului mobil
CIMBRU – marca postala din Banat
DOGMA = raspunsul la intrebarea ” ce rasa este cainele asta ?”
BASCA – femeie din Pirinei, cu marginile îndoite înauntru
AMPULA – amintiri din tinerete
HAITI – grupuri de lupi flamânzi care bântuie prin judetul Botosani
BIRMANIA – predispozitie maladiva a unui ministru de finante de a pune noi taxe si impozite

Domnule Boc, cum ies politistii la pensie la 65 de ani daca speranta medie de viata este de 62 de ani?

Legea privind sistemul unitar de pensii publice, votata in Parlament in urma unui mare scandal, a fost declarata constitutionala de catre CCR. Chiar daca suspansul a fost mare, scorul de 5-4, iar cel care a decis votul este Ion Predescu, fost senator al social democratilor.

Una dintre prevederile legii care se afla acum pe masa presedintelui pentru a fi promulgata prevede ca varsta de pensionare in Romania va fi 65 de ani. Si la femei si la barbati. Si la profesori, si la militari. Si la piloti si la mineri. Chiar si la agentii serviciilor secrete, la pirotehnisti, sau la pompieri.

Un adevarat pat al lui Procust s-a instalat peste Romania, o tara care a renuntat (oare?) la comunism in urma cu 20 de ani. Nici Ceausescu, in epoca sa de glorie, nu putea spera la o asemenea uniformitate. Chiar si in anii cei mai negri ai comunismului, profesiile erau diferentiate printr-un sistem de salarizare corespunzator gradului de dificultate, al riscului, al uzurii fizice si psihice. Nu toate profesiile solicita in acelasi mod… Un bibliotecar nu are o viata atat de stresanta ca a unui pompier care intra in foc, putandu-si pierde viata in price moment. Ambele profesii sunt onorabile si utile din punct de vedere social, dar nu-i poti scoate la pensie la aceeasi varsta… Poate ne spun domnii din arcul guvernamental cum mai poate salva vietile omenesti un pompier de 65 de ani… Cum mai alearga dupa hoti un politist care este la varsta la care ar trebui sa isi plimbe nepotii prin parc? Cum se mai lupta cu spionii straini un agent SRI care sta cu pastilele in buzunarul din stanga si cu buletinul fals in cel din dreapta pentru a nu-si da, din greseala, numele adevarat?

Apropo de politisti… In urma cu cativa ani a fost realizat un studiu care a aratat ca speranta medie de viata a unui politist este de 62 de ani. In acest conditii as dori sa il intreb pe premierul Emil Boc ce va face cu cei care nu mai apuca pensia? Are de gand sa ii tina, mumifiati, in birou pana fac varsta la care capata dreptul de a pleca din „campul muncii”?

Aceeasi intrebare este valabila si in cazul altor profesii cu un grad mare de stres.

Sursa : optimalmedia.ro

Legi prea permisive

Am ajuns sa cred ca nu politicienii, incultii sau tiganii sunt vinovati pentru situatia actuala a tarii noastre, ci sistemul asta legislativ care iti ofera mii de portite.

Invatasem mai demult la niste cursuri de educatie civica un lucru pe care ajunsesem sa il cred: ca statul e dator sa ne apere, ca asta este un drept al fiecarui cetatean. Doar ca realitatea de zi cu zi are grija sa imi demonstreze contrariul: mergi pe trotuar sau pe trecerea de pietoni esti calcat de masina, esti politist, esti batut de hot, esti vitezoman primesti amenda pe care oricum iti permiti sa o platesti caci masina cu care ai intrecut limita de viteza este un Bentley.

Astazi aflam ca un politist a fost batut de un tanar (mi se pare prea frumoasa adresarea asta) pe care politistul il anchetase cu cateva luni in urma cand batuse si calcase in picioare o tanara de 19 ani. Pai daca avem datele acestui mafiot, care e cunoscut pentru clanul lui periculos, de ce mai ajungem sa vorbim ca acest mafiot a mai apucat sa faca rau si altcuiva, cu atat mai mult unui om al legii? Pentru ca legea e atat de tampita incat permite ca acest infractor sa fie in libertate. Si nu e singurul exemplu. Fiul judecatorului Covei din Craiova a facut n infractiuni pentru care a fost lasat in libertate. Nu una, nu doua, nu trei, ci N infractiuni pentru care LEGEA, pe care o reprezenta si o apara chiar taica-sau nu i-a facut nimic. Aceeasi lege care da 2 ani cu suspendare pentru omorul a trei persoane de catre nevasta unui politician, si 3 ani cu executare unui batran care a furat o gaina. Vorbim de acelasi sistem de legi.

De ce nu mai au politistii autoritate? Pentru ca aceeasi lege ii judeca atunci cand bat un hot, cand leaga un infractor, cand pleznesc o tiganca ce crede ca poate sa isi bata joc de orice politist, cand unul cu bani e oprit de politie, iar acesta incepe sa ii injure de toate rasele, iar politistul Il ROAGA sa inceteze pentru ca poate avea probleme. Dar desigur ca nu ajunge sa aiba probleme, pentru ca are bani. Singurul care poate avea probleme poate fi politistul care indrazneste sa fie agresiv.

Noi romanii injuram politistii, ii facem boi, animale, tampiti, etc, nu suportam sa ne opreasca sa ne dea amenda pentru depasirea vitezei sau pentru mers pe interzis, scriem de ei la modul batjocoritor si ii privim cu scarba ori de cate ori ii intalnim, planuim sa le facem rau daca indraznesc sa ne face vreun dosar penal, DAR avem pretentia sa fim aparati de ei. Pai cum? Cum sa fii aparat de cineva caruia ii este interzis sa te puna la pamant, sa iti puna catusele atunci cand comiti o infractiune si sa te inchida fara drept de replica? Cerem sa fim aparati, dar sfidam cu tarie tot ce ne-ar putea apara. Insa un judecator corupt si ipocrit il respectam atunci cand auzim ce functie are, ne gandim ca e un om ce face parte din societatea inalta, insa fara a fi deloc subiectiva, stim cu totii ca cea mai mare parte din vina o au ei, care permit si ofera infractorilor portite ale unor legi prea permisive.

Si acum, ca un mic exercitiu de imaginatie, cum ar fi daca politistii din Romania ar avea aceeasi autoritate ca cei din SUA?

Sursa : spuse pe blog

Felicitarii autorului pentru articol !