Bancul vieţii

viata

În prima zi, D-zeu a creat câinele şi i-a zis:
– În fiecare zi să stai în uşa casei şi să latri la oricine intră în casă sau trece prin faţa ei. Pentru asta îţi dau 20 de ani de viaţă.
Câinele a răspuns:
– E prea mult pentru a sta şi a lătra. Ce-ar fi să-mi dai doar zece ani şi să-i păstrezi pe ceilalti zece?
Şi D-zeu a fost de acord.
A doua zi, D-zeu a creat maimuţa şi i-a zis:
– Înveseleşte-i pe oameni cu maimuţărelile tale şi fă-i să râdă. Pentru asta îţi dau o viaţă de 20 de ani.
Maimuţa a zis:
– Să mă maimuţăresc vreme de 20 de ani? Asta-i destul de mult! Ce-ar fi să-ţi dau 10 ani înapoi cum a făcut şi câinele?
Şi D-zeu a fost de acord.
A treia zi, D-zeu a creat vita şi i-a zis:
– Tu să mergi toată ziua pe câmp cu ţăranul, să suferi de arşiţa soarelui, să ai viţei şi să dai lapte să poţi întreţine familia ţăranului. Pentru asta îţi dau 60 de ani de viaţă.
Vita a răspuns:
– Asta e o viaţă destul de grea. Ce-ar fi să păstrez 20 şi să-ţi înapoiez 40?
Şi D-zeu a acceptat şi de această dată.
În ziua a patra, D-zeu l-a creat pe om şi i-a zis:
– Mănâncă, dormi, căsătoreşte-te şi bucură-te de viaţă. Pentru asta îti dau 20 de ani.
Dar omul a zis:
– Numai 20 de ani? Este posibil să-mi dai mie cei 20 de ani ai mei, cei 40 pe care ţi i-a înapoiat vita, cei 10 de la maimuţă şi 10 de la câine, pentru a avea o viaţă de 80 de ani?
– Sigur! a zis D-zeu, tu ai cerut-o!
Acesta este deci motivul pentru care în primii 20 de ani mâncăm, dormim, ne jucăm şi ne distrăm. Următorii 40 de ani muncim ca vitele în soare ca să neîntreţinem familiile.
După care ne maimuţărim timp de 10 ani ca să ne bucurăm nepoţii.
Iar ultimii 10 ani îi petrecem pe prispa casei lătrând la toată lumea.

Program TV 2020

Extras din Jurnalul TVR (program unic) – august 2020
Joi, 13 august 2020

6.00 – Intonarea imnului national „Pusca si cureaua lata”
6.10 – Jurnal de stiri
În cuprins, traditionala transmisie în direct Întoarcerea zilnica din Bamboo la Palatul Cotroceni a presedintelui Elena Basescu
7.00 – Dimineata devreme
Matinal cu Marian Valorosu si Magda Ciumac
Rubrici: Fitness cu Nikita, Tratarea ranilor de cutit si a muscaturilor de leu cu Fratii Camataru, Horoscop cu vrajitoarea Maria Câmpina, sa mâncam sanatos cu Oana Roman
9.00 – Din dragoste (r)
Prezinta Petre Roman
10.00 – RO minor
Program special pentru minoritatea românilor, câti or mai fi ramas în tara
10.05 – În direct de la Ateneu
Concert extraordinar: The Three Turbo Tenors Pe Sistem
Cu Sorinel Copilul de Aur, Baby Minune si Florin Salam, sub bagheta Excelentei Sale Dan Bursuc
11.30 – Talk-show politic
Cu Mihai Tatulici
Tema zilei: Scandal la Ministerul Culturii! Ministrul Daniela Gyorfi acuzata de consilierul prezidential Monica Iacob-Ridzi ca si-a operat sânii pe bani publici
12.30 – Jurnalul de stiri al amiezii
În direct de la Palatul Victoria: Conferinta de presa a primului-ministru Elena Udrea
13.00 – Tânar si nelinistit
Episodul 127 857
În acest episod, Victor Newman toarna în pahar 50 ml de gin tonic; în episodul de mâine va ridica paharul. Nu ratati! Luni, 17 august la ora 13.07, imediat dupa Publicitate, va bea ginul!
14.00 – Universitatea Spiru Haret prezinta:
Cursuri în direct
Oferta promotionala! Urmariti timp de 7 zile cursul de Medicina si primiti o licenta în Arhitectura si un doctorat în Stiinte sociale!
15.00 – Mondenii
Singura emisiune de divertisment în care, pentru a evita efectele nedorite, vedetele si politicienii se imita singuri
16.30 – Acces direct
Cu Madalin Ionescu
Subiectele zilei: Un pensionar i-a bagat sotiei goblenurile pe gât. Imagini spectaculoase de la radiografie! Tolea Ciumac l-a batut pe Horia Roman Patapievici pentru ca acesta nu l-ar fi salutat cu îndeajuns de multa condescendenta. Monstrul din lacul IOR! Un somn gigantic a înghitit toti clientii unei terase. Printre victime, Costin Marculescu! Trezit din somn, Costin vine sa-si lanseze noul album de muzica lautareasca.
19.00 – Principalul jurnal de stiri al zilei
Subiecte: Vizita oficiala a presedintelui Elena Basescu în tara vecina si prietena Constanta. Presedintele român si regele constantean Radu Mazare negociaza eliminarea vizelor pentru cetatenii români care vor sa viziteze Regatul Constanta. Avertizare de canicula: cod infrarosu. Se asteapta temperaturi de peste 55 de grade. Cetatenii sensibili la foc sunt sfatuiti sa ramâna acasa.
20.00 – Film – Târgovetul mustacios
Tragedie romantica, India, 2021
Povestea romantata a tinerei Khalya care pleaca din oraselul natal pentru a-si realiza visul de a deveni soferita de TIR. La cursul de legislatie rutiera întâlneste un tânar orb care dorea sa devina sofer de taxi. Fata îl considera urât, dar se îndragosteste de inteligenta sa, se marita cu el si îi face doi gemeni. Nefiind de acord cu casatoria, tatal Khalyei vine sa se razbune. De aici filmul devine cu adevarat interesant. Batrânul afla ca ginerele este de fapt fiul sau nelegitim, asadar gemenii sunt rodul unui incest. De rusine, gemenii intra pe unde au iesit, Khalya devenind din nou gravida. Toti trei pleaca în cautarea unui tata de conjunctura si îl gasesc în persoana unui traficant de ceai de musetel, Jawaharlal Mumbay. Gemenii se nasc din nou, dar Jawaharlal îi ucide si pleaca în America împreuna cu o plapumareasa de care era îndragostit înca de pe vremea Marii Foamete, când ucisese, transase si mâncase un târgovet mustacios. Coplesita de durere, Khalya cânta si danseaza.
22.30 – Trasniti în NATO
Episodul 23 500
Cel mai longeviv sitcom din toate timpurile!
23.00 – În gura ma-liniuta-tii
Pamflet de revista presei
0.00 – Late Night Show
Cu Laura Andresan si invitatii sai.
Asistenta permanenta: Mircea Stoian.
Subiectul zilei: Centenar!!! Mama Zina Dumitrescu la 100 de ani si 100 de tentative de sinucidere!
1.00 – Dan Diaconescu Direct Serialul Elodia episodul 84572901
3.00 – Noaptea petrecaretilor
Program liber de manele

Primit prin e-mail de la un prieten .

Ce nu vreau sa mai vad in 2012 ?!

Foarte mult, extrem de mult imi doresc ca politicienii care se catara pe spatele nostru in functiile lor inalte sa nu ne mai ia de prosti. Daca tot au ajuns acolo, sa aiba minima decenta sa taca dracului din gura atunci cand se intalnesc cu cei care le-au oferit votul.

Imi doresc sa nu ne mai spuna presedintele, premierul si alti alesi sau numiti ca este greu. Asta o stim si noi. Vreau sa ii vad la trelevizor numai atunci cand au solutii, cand reusesc sa ne faca viata mai buna. In rest, sa stea in barlogul lor si sa hiberneze pana i-om chema noi.

Nu mai vreau sa vad promisiuni de trei parale, in care nu cred nici copiii celor care le fac. Chiar daca vine campania electorala, sa aiba bunul simt si sa nu se mai angajeze ca vor face marea cu sarea. Am sacul plin de promisiuni, iar daca se implineau macar jumatate, astazi depaseam nivelul de trai al Statelor Unite, dinainte de criza!

M-am saturat sa vad starlete politice care pana mai ieri explodau de sexualitate, iar acum ne vantura, ca la prosti, varianta iubirii de sot, experienta la treburile gospodaresti si musai perspectiva aducerii pe lume a unui copil. Si-o fi dat seama cineva din staff ca romanul nu da doi bani pe o muiere care nu a trecut macar o data pe la maternitate. Evident, nu in vizita…

Nu mai vreau sa vad pipite adunate de pe drumuri si azvarlite direct in fata prompterului pe post de vedete TV. Fac alergie, ma urc pe pereti, sparg televizorul daca mi se mai livreaza si in acest an domni-sorici care au legatura cu jurnalismul asa cum are vaca dascalului cu busuiocul popii.

Nu vreau sa mai vad/aud/ pappy-ţoi care se pricep la toate, de la fezandatul vanatului, pana la pregatitul apei sfiintite, ca tot vine Boboteaza. Fratilor, stati acasa, stati unde vreti voi, dar nu mai tabarati pe televizor ca niste apucati de friguri! Nu se intampla nimic daca va luati cateva zile/luni/ani de concediu. Luati-va chiar si de-ala de maternitate, numai sa nu mai traiesc cu teama ca daca deschid televizorul/frigiderul/aragazul vad aceleasi fete.

M-am saturat de manelisti, de cocalari, de hoti, violatori, pedofili, de cersetori care au umplut capitalele lumii, facand praf ce mai ramasese din imaginea cladita candva de Brancusi, Cioran, Ediade, Nadia sau Ilie Nastase. Nu mai vreau sa vad lanturi groase la gaturile unor specimene fugite de la bulau, beizadele care se pisa pe simbolurile crestine sau care se urca la volanul unor super masini pentru a omori oamenii nevinovati pe trotuare.

Nu mai vreau drumuri proaste si baieti destepti in energie si in alte domenii, la fel de penale, nu mai am chef de arestari televizate la fel ca revolutia, nu mai am puterea sa vad cum ne mor batranii si bolnavii, cum ne pleaca tinerii talentati, medicii si automatistii.

Nu mai vreau sa vad biserica preocupata mai mult de catedrale megalomanice decat de dramele din sufletul oamenilor (apropo, Daniil parca traia in sihastrie!!).

Nu mai vreau slugi, curve, trepadusi in posturi cheie, de unde influenteaza in rau pe cei care si asa nu au prea multa scoala.

Cam asta ar fi tot…  O fi de ajuns?

Petre Craciun  – optimalmedia.ro

Concluzie Nutriţionistă

Pentru cei preocupaţi de o alimentaţie sănătoasă, iată ultima noutate în domeniul nutriţiei şi al sănătăţii. Este o usurare să aflam adevarul după atâtea şi atâtea studii contradictorii despre nutriţie:

1. Japonezii consumă foarte puţine grăsimi şi suferă mai puţine atacuri de cord decât românii.
2. Mexicanii consumă multe grăsimi şi suferă mai puţine atacuri de cord decât românii.
3. Chinezii beau foarte puţin vin roşu şi suferă mai puţine atacuri de cord decât românii.
4. Italienii beau mult vin roşu şi suferă mai puţine atacuri de cord decât românii.
5. Nemţii beau foarte multă bere, consumă foarte mulţi cârnaţi şi grăsimi şi suferă mai puţine atacuri de cord decât românii.

  

Concluzia :

Mâncaţi şi beţi tot ce vreţi! Se pare că faptul că suntem români este ceea ce ne omoară!!!

Interpretative Dance

Ştiţi oare cum ar arăta câteva melodii celebre, „cântate” prin mimă ? – Priviţi ! … Eu m-am distrat teribil !

George Michael – Careless Whisper ( mimată )

Wet Wet Wet – Love Is All Around ( mimată )

Cel mai veninos şarpe din lume

NUME: „Expecteria pantalonius” (Şarpele de pantaloni)
RĂSPÎNDIRE: În toată lumea
DESCRIERE: Culoarea poate varia de la roz la negru. Nu are colţi, dar are un scuipat deosebit de veninos. Mărimea variază de la 8 la 30 centimetri, în funcţie de starea de spirit şi de subspecie.
SIMPTOME: Acest şarpe atacă în special femeile, în partea de jos a abdomenului, avînd ca rezultat o umflătură. Aceasta va creşte, dînd dureri groaznice după nouă luni. Atacul, de obicei, nu este fatal. Se cunosc cazuri de atac la bărbaţi în partea din spate-jos a abdomenului, care pot duce la boli incurabile şi posibil la moarte.
HABITAT: De obicei poate fi găsit în dormitor, dar a fost raportată apariţia sa în cele mai neobişnuite locuri.
ANTIDOT: Diferite tipuri de vaccinuri sînt disponibile pentru femei. Oricum, odată veninul injectat în corp, doar măsurile drastice pot asigura recuperarea completă. Nu există antidot cunoscut pentru bărbaţi.
CE SĂ FACEM IN CAZ DE ATAC: 
GAROU: Nu aplicaţi garou, deoarece veninul este introdus prea adînc în corp pentru a fi afectat.
TĂIEREA RĂNII: Este complet inutilă şi fără efect, deoarece sîngerarea se va opri de la sine după cîteva săptămîni.
SUGEREA RĂNII: Metoda este cea mai populară printre victime, dar pînă acum nu s-a raportat să aibă vreun succes.
MULGEREA ŞARPELUI: 
1. Plasaţi cele patru degete ale mîinii drepte în jurul gîtului reptilei, cu degetul mare opus.
2. Apucaţi ferm şi mişcati mîna într-o miscare în sus şi în jos.
3. Acest lucru va face ca şarpele să devină foarte agresiv şi să înceapă să scuipe.
4. Timpul necesar pentru mulgerea şarpelui depinde în întregime de cel care execută mulgerea şi de timpul scurs de la ultimul atac al şarpelui.
5. După mulgere, şarpele ar trebui să fie nevătămător timp de circa 20 de minute.
CONCLUZIE: 
Acest şarpe, deşi foarte agresiv şi activ, nu este în mod necesar dăunător, iar tratat cu respectul cuvenit poate fi un animal de companie minunat.

Scrisoarea unui copil către DUMNEZEU

Dragă Dumnezeu,

Iti scriu o scrisoare pe care nu stiu daca o vei primi dar eu o scriu ca macar atata pot sa fac . Stiu ca unii colegi si prieteni o sa rada de mine , ca iti scriu cum scriam inainte si lui Mos Craciun , care am vazut acuma ca nu mai e , de cand s-a micsorat salariul lui tati si mami nu mai lucreaza. Da tu esti, ca daca nu erai, nu se mai ruga mami in fiecare seara la tine , sa ii dai putere si rabdare si sanatate sa le poata duce pe toate .
M-am nascut intr-o tara frumoasa bogata , cu oameni buni si harnici . Asa am fost invatat eu la scoala si cred ca nu ne-au mintit . Am parinti muncitori, cinstiti care nu fura, nu vorbesc urat , nu se cearta cu nimeni si nu fac nimic rau .
Eu merg la scoala, invat carte da nu pot sa iau numai 10 pentru ca parintii mei nu au sa-mi dea bani sa ii dau de ziua doamnei invatatoare . Cand am intrat in clasa 1 ni s-a spus ca invatamantul e gratuit dar de atunci in fiecare an noi ne cumparam carti si dam bani sa se vopseasca usile si bancile si sa se puna geamuri si sa se zugraveasca. Daca e asa, de ce ne mint din prima zi de scoala ?

Ni s-a spus ca statul are grija de noi si ca ne ocroteste si ne da in fiecare zi lapte si corn, ca nu avem toti bani sa ne faca mami sandwichuri Hohland cu gust de sunca cum arata la televizor. Si cred ca din cauza asta eu nu am prietena, ca nu vrea nici o fata sa schimbe hohlandul ei cu cornul meu. Dar dupa ce ne-au dat la inceput, mai tarziu au inceput sa ne dea laptele stricat si cand am spus ca nu e bun ne-au spus ca nu e vina lor, ca se strica pe drum ca il aduc de departe, da noi stim ca nu e asa si ca e adus de la firma tatalui lui Cornel, care este mare pe la un partid si are contract cu scoala. Si Cornel vine mereu la scoala cu masina si el nu mananca lapte si corn.
De ce ne mint si ne spun ca se strica pe drum ca sandwichul lui Cornel nu e niciodata stricat si vine tot de la firma lui taica-sau.

Da eu cred ca tu stii asta, de ce iti mai spun eu. Nu vreau sa te mai tin ocupat prea mult, dar vreau sa te rog ceva . Sa intrebi tu pe nenea Basescu ceva ce vreau eu sa il intreb dar nu am cum, ca imi e frica. Imi e frica pentru ca am am vazut eu la televizor cum un baiat l-a intrebat pe domnul presedinte al nostru Basescu ceva si domnul presedinte i-a dat cu dosul palmei peste fata. Probabil ca l-a suparat copilul ala cu ceva, ca altfel nu cred ca i-a dat el asa degeaba. Dar daca copilul ala l-a intrebat si el tot despre corn si lapte ? De aia imi e frica sa ma duc sa il intreb poate ma bate si pe mine.

Pe noi la scoala ne-a invatat ca nu e frumos sa ne batem si ca daca ne certam cucineva, sa mergem dupa aia sa intindem mana si sa ne cerem iertare si sa ne impacam. Da eu nu am vazut asta la televizor dupa ce nenea Basescu a dat in baiatul ala. Poate o fi fost pe alt post si nu am vazut eu .
Poti tu Draga Dumnezeu sa il intrebi pentru mine pe nenea Basescu de ce tati nu mai are bani si mami nu mai are serviciu ? Am auzit la tv ca in toata lumea e greu si lumea nu mai are bani. Da am vazut eu ca unii au bani mereu si cand merg la petreceri ii arunca pe jos de multi ce au. Ei nu sunt ca toata lumea ? Si am vazut ca si altii au bani si isi cumpara masini scumpe si se duc la distractie si in concediu in tari straine. Ei nu sunt ca toata lumea ? Poti tu sa il intrebi pe nenea Basescu de ce parintii mei sunt pedepsiti si altii nu ?
Si am mai invatat noi la scoala sa nu vorbim urat ca nu e frumos. Am intrebat pe doamna invatatoare pana la ce varsta nu avem voie sa vorbim urat si mi-a spus ca sunt obraznic, si ca ce intrebare e aia. Da am vazut eu la tv cum se certa o doamna Nastasia parca o chema,cu un domn la parlament si cred ca tot pe corn si lapte, ca altfel nu vad de ce se certau ca doar nu au nimic de impartit unul cu altul nu ? Probabil ea i-a luat cornul lui, ca se certau rau si isi spuneau cuvinte urate si el ii spunea ca e hoata si ea i-a zis nu mai stiu cum ca nu am inteles. Da daca noi nu avem voie sa furam si sa vorbim urat, ei de ce se cearta si se fura unul pe altul ?
Si de aia te rog eu sa mai intrebi, pana la ce varsta, nu avem voie sa furam si sa vorbim urat?

Si daca nu te superi, si daca nu te bate si pe tine domnul Basescu, te mai rog eu sa il intrebi ceva. Bunica mea e batrana si bolnava si nu are nici ea bani multi da din cat avea ii ajungea inainte sa isi cumpere mancare , sa isi plateasca intretinerea la bloc si sa isi ia medicamente. Si cateodata, cand era ziua mea imi lua si ciocolata sau o jucarie. Acuma am vazut eu ca nu mai ia asa multe medicamente ca inainte si m-am bucurat ca am zis ca bunica s-a facut mai bine si nu mai ia multe medicamente, da mi-a zis mami ca nu mai ia asa multe ca nu ii mai da statul medicamente gratuit si ca nu mai primeste nici pensia de la bunicu care a murit pe front, ca a zis statul ca nu mai are voie. Si te rog eu doamne, vorbeste cu statul sa ii dea lui bunica pensia inapoi si medicamentele, ca e buna cu mine si promit sa nu mai iau cadou de la ea si nici de la nimeni, numai sa aibe bunica bani de mancare si intretinere. Si daca e asa greu si statul nu are bani, spune-i te rog lui nenea Basescu, ca renunt eu la laptele si cornul meu, numai sa ii dea medicamentele lui bunica pentru ca e buna si nu vreau sa moara chiar daca e batrana . Si am mai auzit eu cand a zis nenea Basescu ca acuma nu se mai poate asa haotic si ca totul e planificat, ca asa trebuie sa fie .
Asa ca te rog eu sa il intrebi pe nenea Basescu, cat are voie sa traiasca bunica, sa stie tati cu mami sa se pregataeasca.

Si te mai rog ceva si gata ca cred ca te-am plictisit. Te mai rog eu Draga Dumnezeu, sa ii spui lui nenea Basescu, ca stiu eu ca e mare si poate sa faca orice daca vrea el, sa vorbeasca cu nenea Boc sa ii de pensia inapoi lui nenea Vasile de la 7. Nenea Vasile ala care lucra la locomotive si a cazut din tren la o manevra si a ramas paralizat si umbla in carucior. Da nu umbla el, ca il impingea tanti Nela, nevasta lui. Si nenea Vasile inainte statea in fata blocului cu noi si ne spunea povesti si ne mai ajuta si la lectii unde nu stiam noi, si ne-a invatat la geografie ca el a calatorit mult si stia multe . Da acuma nu mai sta cu noi in fata blocului ca nu mai poate sa coboare si mi-a zis tati ca nu mai are nici bani ca i-a luat nenea Boc pensia ca a zis ca este apt de munca si are ochi si poate sa lucreze cu ochii, ca sa se angajeze paznic undeva ca poate sa vada si ca paznic, e foarte bun ca el nu isi paraseste postul ca nu are cum sa plece de la locul de munca. Da eu cred ca tot trebuie sa plece si el macar pana la toaleta nu ? Si atunci cum sa plece , ca singur nu se poate deplasa ca nu are cine sa ii impinga caruciorul ca tanti Nela nu mai sta langa el ca zicea tot tati ca i-a luat si ei pensia de insotitor, ca daca el e apt sa lucreze, ea nu mai are nevoie de ajutor si acuma a plecat in Italia si zice mami ca tot asa ajuta pe un nene care e invalid dar nu ii da statul bani, ii da nenea ala. Cred ca si nenea ala a lucrat paznic pe undeva poate de are el bani sa ii dea lui tanti Nela . De aia te rog eu Draga Dumnezeu, spune-i tu lui nenea Basescu sa il ajute pe nenea Vasile si sa ii dea pensia sa poata sa coboare si el de la etajul 7 sa mai vina in fata blocului la noi ca e om bun.
Si te rog eu sa il intrebi cand o sa ii dea pensia inapoi lui nenea Vasile ca sa stie tanti Nela sa vina acasa ca ii e dor de el si nu are cine sa ii gateasca .

Mai voiam eu sa iti mai spun cate ceva, dar nu vreau sa te tin ocupat si nici nu stiu daca poti sa ii ceri asa multe lui nenea Basescu, ca e si el foarte ocupat si imi e frica sa nu iti dea si tie vre-o palma daca il superi cumva ca am vazut ca a mai batut pe cineva , un nene avocat si ca si fratele lui nenea Basescu a batut o femeie tot cu dosul palmei si cred ca la ei in familie asa se face ca altfel nu faceau amandoi la fel. Oare asa i-a invatat parintii lor ? Cred ca da ca altfel nu se explica. Tati zicea ca nu, ca nici un parinte nu isi invata copii sa se poarte urat, da atunci de unde au invatat ei asta ca nici la scoala nu ne invata sa ne batem . Dar daca il vezi ca e suparat si se uita urat, cum se uita el la ziaristi cand il intreaba de ce merg treburile prost in tara, te rog eu Draga Doamne , nu il mai intreba nimic, lasa, ca poate pana cresc mare o sa aflu eu din alte parti de ce se intampla toate astea la noi si poate Cornel o sa ajunga presedinte cum a ajuns si nenea Becali senator european , ca are tata lui bani si poate o sa dea el legi bune, ca acuma e prieten cu mine ca ii soptesc la scoala si copiaza dupa mine .

Si inca ceva , te rog eu mult Draga Dumnezeu, te rog eu mult , nu te supara . M-a rugat Adi, prietenul meu care are un frate bolnav, si e internat la spital da nu ii face nimic acolo si zice Adi ca de cand l-a dus la spital e mai rau ca a mai luat fratele lui de acolo nu stiu ce boli si acuma trebuie sa stea sa se faca bine si de bolile alea pe care le-a luat, sa vorbesti cu nenea Basescu sa dea o lege sa nu mai stea bolile in spitale si sa dea medicamete si pansamente in spitale ca spunea Adi ca ei nu mai au cearceafuri in casa ca le-a dus la spital si s-a umplut toate de boli si sange si nu mai le poate aduce acasa . Si sa il intrebi matale pe nenea Basescu de ce sunt asa multe boli in spitale si de ce se mai duc oamenii acolo daca in loc sa se faca bine se fac mai rau ? Sa dea o lege sa nu mai mearga oamenii acolo , sa nu se mai imbolnaveasca, ca ne aduce si noua bolile acasa de acolo .

Gata , nu mai spun nimic, ar mai fi ceva, dar nu mai spun . Da mai bine spun, ca nu e bine sa nu spui . Te mai rog eu, spune-i lui nenea Basescu ca la noi in bloc, lumea il vorbeste de rau si ca sa nu vina pe aici ca am auzit eu niste nene vorbind seara la bodega de la blocul vecin, ca daca il prinde prin cartier, e vai de mama lui . Eu nu stiu ce or avea cu el, dar nu vreau sa pateasca mama lui ceva ca nu le-a facut nimica lor . Asa sa ii spui ca si la blocul vecin tot asa vorbeste lumea . Mai departe nu stiu, ca nu ma lasa parintii sa merg , dar daca aflu ceva iti scriu iara .
Nu stiu unde sa iti pun scrisoarea ca postasul e batran si nu stiu daca poate sa ti-o aduca, o sa o las eu undeva si o iei tu de acolo ca stii ca e pentru tine .
Tu sa imi lasi raspunsul in cutia postala, ca si asa nu ne mai vine nimic acolo, decat facturile . Da sa o trimiti pe la inceputul lunii, cand nu ne vine nimic altceva ca poate o ia tati din greseala si o arde odata cu facturile .

Semneaza Marinica, stii tu car , de la 14, varu lui Paulica ala de la Bucuresti .

Autor:    Neacsu Marin